Jun 23 2010

Vârful Toaca

Masivul Ceahlău este unul din munţii cu cea mai mare importanţă turistică din Carpaţii Orientali. Este situat pe teritoriul judeţului Neamţ, la mică distanţă de oraşul Bicaz şi de lacul Izvorul Muntelui. La circa 900 de m altitudine se află staţiunea turistică Durău.

Ceahlăul are două vârfuri cu înălţimi foarte apropiate: Ocolaşul Mare (1907 m) şi Toaca (1904 m).

Am mai fost la Durău şi am urcat pe vf Toaca în vara anului 1998.

De atunci s-au schimbat multe: în staţiunea Durău au apărut mai multe locuri de cazare  (am stat la căsuţă la o pensiune – 50 lei/zi căsuţa), rezervaţia naturală e mult mai bine marcată, sunt panouri de informare, iar inainte de a începe ascensiunea am plătit o taxă de 5 lei şi am fost informaţi de Salvamont despre trasee.

Oricum eram pornit pe un traseu Durău- Cabana Fântânele – Vf. Toaca – Cabana Dochia – Cascada Duruitoarea – Durău. Aşa că am pornit pe bandă roşie până la Dochia şi am revenit pe cruce roşie până în staţiune.

Panourile indică 2h până la cabana Fântânele, traseul fiind abrupt, diferenţa de nivel de aprox 300m , cabana fiind la 1200m altitudine.

Acolo nu am găsit nici un cabanier, uşile erau deschise, iar afară un prieten păştea. Priveliştea e foarte frumoasă de pe platoul cabanei, mai ales că îţi tragi puţin şi sufletul după urcare (după cum am spus e partea cea mai abruptă până la vârf).

De aici am reîmprospătat rezerva de apă şi am pornit mai departe.

Pe traseu pe lângă marcajele de pe copaci sunt şi ţăruşi. În preajma ţăruşului 10 se află această formaţiune de piatră.

După încă o etapă de urcare se găseşte un loc numit “La Morminte” şi acolo există o placă comemorativă în onoarea ostaşilor români ce au apărat ţara în cel de-al doilea război mondial în locul “Curmătura” de pe muntele Ceahlău.

De aici drumul continuă sinuos cu câteva porţiuni de urcare mai pronunţată şi ajunge la Cuşma Dorobanţului, o formaţiune stâncoasă individualizată în peisaj.

Vegetaţia de la Cuşma Dorobanţului

Aici zona e mai netedă  şi am zăbovit puţin mai mult şi din păcate am adunat şi cel mai mult gunoi de pe traseu ( cutii de conservă, peturi, pungi, ambalaje de biscuiţi,etc.). Cu un sac de gunoi deja umplut am pornit la drum încurajat şi de natură care mi-a arătat că nu se lasă învinsă de greutăţi:

De la  această altitudine vegetaţia devine subalpină, nu se mai găsesc decât arbuşti. Se trece pe lângă stânca Panaghia şi se ajunge la “poalele” vârfului Toaca.

Aici este baza, după cum spune şi semnul, pentru vârf mai e nevoie de o ascensiune de jumătate de oră.

După un parcurs de incă vreo 30 de minute se ajunge la cabana Dochia, care din păcate mi-a lăsat o impresie proastă prin starea în care se afla.

De aici încolo traseul doar coboară, iar după 2h se ajunge la cascada Duruitoarea.

Şi după alte două ore se ajunge înapoi la staţiunea Durău.


Jun 22 2010

Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei, întâlnită şi sub denumirea de Cetatea Sucevei, este o cetate aflată la marginea de est a oraşului Suceava (în nordul României). Ea se află localizată pe un pinten terminal al unui platou aflat la o înălţime de 70 m faţă de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale a Sucevei.

Este preferată folosirea termenului de Cetatea de Scaun a Sucevei şi nu a celui de Cetatea Sucevei, deoarece în Suceava au existat două cetăţi: Cetatea de Scaun şi Cetatea de Apus (Cetatea Şcheia), ambele fiind construite de domnitorul Petru I Muşat (1375-1391).

Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificaţii construit în Moldova la sfârşitul secolului al XlV-lea, în momentul apariţiei pericolului otoman. Sistemul de fortificaţii medievale cuprindea aşezări fortificate (curţi domneşti, mănăstiri cu ziduri înalte, precum şi cetăţi de importanţă strategică), în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având şanţuri adânci.

Cetatea a fost construită la sfârşitul secolului al XIV-lea de Petru I Muşat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ştefan cel Mare şi distrusă în secolul al XVII-lea (1675) de Dumitraşcu Cantacuzino. În prezent, Cetatea Sucevei se află în ruine.

Da, din păcate, cetatea este astăzi în ruine, dar sper să ajungă să fie reconstruită ca şi Cetatea Neamţ. Am şi remarcat câteva lucrări în interior, însă părăsite şi acestea. Se pare că există un proiect de restaurare pe durata a 5 ani – vom vedea!

La cetate se poate ajunge uşor din Suceava, urmărind marcajele. La intrare se plăteşte o taxă de 5 lei unui tip plictisit ce doar stă într-un ghişeu.

Din nou intrarea se face pe un pod din lemn, aşezat pe nişte stâlpi zdraveni din piatră, ce duce la poarta principală.

Comparând cu înălţimea mea (1,91m ) pot doar să îmi inchipui cum intrau acum 500 de ani călăreţii pe acea poartă.

Inelul cetăţii e spaţios, mă refer aici la spaţiul din interiorul zidurilor exterioare, primele de pază după canalul din jurul cetăţii.

Înăuntrul cetăţii se întrezăresc încăperi cu diferite destinaţii. Sunt camere dispuse şi la etaj, unde se poate urca pe nişte scări elicoidale şi apoi mai pot fi găsite încăperi ca nişte pivniţe dispuse mai jos decât nivelul clădirilor principale. Curtea domnească are o dispunere vestică şi oferă acces către toate clădirile interioare şi către turnurile de pază.

Acestea sunt clădiri ce au rezistat peste 600 de ani. Merită şi trebuie văzute pentru a ne cunoaşte istoria!


Jun 22 2010

Cetatea Neamţ

Cetatea Neamţ (cunoscută impropriu sub titulatura Cetatea Neamţului), este o cetate medievală din Moldova, aflată lângă oraşul Târgu Neamţ.

Ridicată în timpul lui Petru I al Moldovei, cetatea cunoaşte cea mai înfloritoare perioadă în timpul lui Ştefan cel Mare, care o include în sistemul defensiv de cetăţi ce aveau ca rol apărarea Moldovei.

Unul din cele mai cunoscute momente de glorie ale Cetăţii Neamţ este în anul 1691 când a rezistat în faţa atacurilor armatei poloneze conduse de Ioan Sobieski.

Am folosit această prezentare pentru corectitudinea istorică.

La cetate se poate ajunge din Târgu Neamţ, dar cu atenţie sporită pentru că panourile de informare au fost puse cu zgârcenie. Cu maşina se poate ajunge până la poalele dealului pe care se află cetatea şi apoi se urcă pe jos pe un drum foarte bun, amenajat cu coşuri de gunoi şi băncuţe pentru odihnă- e abrupt.

Cetatea reconstruită e impunătoare – se intră pe un pod suspendat pe câţiva piloni înalţi  de piatră şi apoi pentru a pătrunde în interior se trece printr-o poartă din lemn masiv.

În interiorul cetăţii totul pare funcţional, există camerele plăieşilor, iatace, camerele domniţelor, camera de sfat, camere unde se depozitau pulberile şi armele, capcanele şi temniţele.

Un strănepot

În ultima cameră, cea de mai sus, temniţa, era întuneric şi frig chiar dacă afară temperatura trecea de 30 de grade Celsius. Acolo erau ţinuţi condamnaţii care mureau de sete, foame şi frig ( ce pedepse! ). În celelalte camere zidurile de piatră şi podelele de lemn ofereau un confort deosebit.