May 31 2005

Sunt tanar, Doamna

Sunt tanar, Doamna, vinul ma stie pe de rost
Si ochiul sclav imi cara fecioarele prin sange,
Cum as putea intoarce copilul care-am fost
Cand carne-mi infloreste si doar uitarea plange.

Sunt tanar, Doamna, lucruri am asezat destul
Ca sa pricep caderea din somn spre echilibru,
Dar bulgari de lumina dac-as manca, satul
Nu m-as incape inca in pielea mea de tigru.

Sunt tanar, Doamna, tanar cu spatele frumos
Si vreau drept hrana lapte din sfarcuri de cometa,
Sa-mi creasca ceru-n suflet si stele in os
Si sa dezmint zapada pierdut in piureta.

Sunt tanar, Doamna, inca aripile ma tin
Chiar de ating pamantul pe aproape cu genunchii,
Aceasta putrezire ma-mbata ca un vin
Caci simt curgand printr-insa bunicile si unchii.

Sunt tanar, Doamna, tanar, de-aceea nu te cred,
Oricat mi-ai spune, timpul nu-si ascute gheara
Desi arcasii cetii spre mine isi reped
Sagetile vestirii, sunt tanar. Buna seara!

versuri: Mircea Dinescu


May 27 2005

PLOAIA CARE VA VENI

(adaptare de Dorin Liviu Zaharia dupa o piesa a grupului “ECHIPA ’84”, Dorin Liviu Zaharia)

Sunt un frate tanar, care crede in dreptate,
Am ochi negri dar am mainile curate.
Iubesc pletele si ploaia si camasile-nflorate,
Nu raspund cand mi se-arunca vorbe-n spate.

Un fapt fara importanta
ma poate face sa sper,
Ma-nclin si pun in balanta
ce-i sfant cu ce-i efemer.

Peste tot atarna greu
Teama de sinceritate…
Dar de cate ori, prieteni,n-am suras cu intristare
Cand sperantele pareau inselatoare.

Cand necinstea si prostia
si-ascundeau prin gropi norocul,
Stiti de cate ori, prieteni, le-am prins jocul.

Ne-am saturat de palavre, de carti si filme de soc,
Cu vampe, regi si cadavre, cu stele de iarmaroc.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.

Ni-e lehamite de marsuri, de tromboane si plocoane,
De blazoane, de canoane si fasoane.
Fiindca banul si prostia sunt pericole morale
Circul vietii ne-a impus salturi mortale.

Deasupra florilor noastre
ciuperca cheama a pustiu,
Din cer cad pasari albastre
si totusi nu e prea tarziu.

Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Sa-ncercam sa facem noi
Un oras fara pacate.

4* Ploaia care va veni Le va potopi pe toate.


May 24 2005

“DEÅžTEAPTÄ‚-TE ROMÂNE!”

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian.

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas el mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii.

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
“ViaÅ£a-n libertate ori moarte” strigă toÅ£i.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi.

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători.

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc.

N-ajunge iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne de Domnul că vii nu oprimim.

N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug de seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, cu oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm.

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri.
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri.

Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ.

Versurile imnului naţional aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848.

Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică.

Poemul “Un răsunet” al lui Andrei MureÅŸanu, redactat ÅŸi publicat în timpul RevoluÅ£iei de la 1848, a fost pus pe note în câteva zile, deoarece îl aflăm cântat pentru prima oară pe data de 29 iunie 1848 la Râmnicu Vâlcea (în Å¢ara Românească RevoluÅ£ia a izbucnit pe 11 iunie). Poemul va deveni imn sub titlul “DeÅŸteaptă-te, române!”, câştigându-ÅŸi instantaneu gloria recunoscută datorită mesajului energic ÅŸi mobilizator pe care-l conÅ£ine. ÃŽncepând din 1848, “DeÅŸteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curajul în timpul momentelor cruciale, în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), cât ÅŸi în cel al primului ÅŸi celui de-al doilea război mondial.

Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forÅ£at să abdice, “DeÅŸteaptă-te, române!”, ca ÅŸi alte marÅŸuri ÅŸi cântece patriotice, au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare. Din anii ྂ, melodia a putut fi din nou cântată dar fără versurile originale.

Pe 22 Decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, sub formidabila presiune a manifestanţilor.

Mesajul imnului “DeÅŸteaptă-te, române!” este în acelaÅŸi timp social ÅŸi naÅ£ional; social, deoarece impune o permanentă stare de vigilenţă pentru a asigura tranziÅ£ia către o lume nouă; naÅ£ional, deoarece alătură această deÅŸteptare tradiÅ£iei istorice. Imnul conÅ£ine acest sublim “acum ori niciodată”, prezent în toate imnurile naÅ£ionale, de la “paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon ÅŸi Salamina până la “Marseilleza” RevoluÅ£iei franceze.

InvocaÅ£ia destinului naÅ£ional este culmea cea mai înaltă pe care un popor o poate atinge în zborul său către divinitate. Acest “acum ori niciodată” concentrează toate energiile vitale, mobilizând la maximum. Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele patru dintre ele fiind cântate la ocazii festive.

Pe lângă acest imn, românii mai au “Hora Unirii”, scris în 1855 de marele poet Vasile Alecsandri (1821-1890), care a fost cântat în timpul unirii Principatelor (1859) ÅŸi, în general, în toate ocaziile când românii aspiră la uniune ÅŸi armonie. “Hora Unirii” este cântat pe ritmul unui dans lent, dar energic, care reuneÅŸte întreaga adunare. Dansul în cerc (hora) este el însuÅŸi un vechi ritual, simbolizând comunitatea spirituală, egalitatea ÅŸi dorinÅ£a românilor de a trăi laolaltă.